Schimbările prin care a trecut vicepremierul Raluca Turcan în 19 ani de politică. Ce operații estetice ar fi suferit, cum arăta înainte și ce relație avea cu Orban în 2006

Publicat: 06/11/2019, 10:03

Ca femeie-politician, a avut nevoie de o prezență remarcabilă, așa că specialiștii susțin că Turcan și-a „retușat” aspectul fizic cu ajutorul operațiilor estetice. Deși liberala nu a confirmat și nici nu a negat intervențiile chirurgicale pe care le-ar fi suferit în ultimii 20 de ani, un specialist sugerează că sprâncenele, cearcănele și buzele nu mai sunt cum erau când a întrat Turcan în politică.

Noul vicepremier al României Raluca Turcan a intrat în lumea politică în anul 2000, mai întâi în PDL, apoi în PNL. Pe atunci avea părul lung, purta bentițe. Avea un stil vestimentar adolescentin și un aspect fizic diferit față de cel din prezent.

Specialiștii susțin că nu doar trecerea timpului a schimat-o pe Raluca Turcan, ci și operațiile estetice:

„În ceea ce privește fața, putem observa un mic lifting al sprâncenelor cu fire de suspensie. Liftingul sprâncenelor este o intervenție chirurgicală estetică prin care se ridică sprâncenele lăsate, sprâncene având uneori aspect de încruntare. După cum se poate vedea, cearcănele au dispărut, iar acest lucru e posibil cu ajutorul a două proceduri: fie se injectează, fie se face o blefarolpastie inferioară. Buzele sunt mai conturate, iar șanțurile nazolabiale au dispărut datorită injecțiilor cu botox. Evident, coafura aduce un mare plus, caci bretonul nu o avantaja deloc”, a declarat un specialist, potrivit ApropoTV.

Și din punct de vedere vestimentar în cei 19 ani petrecuți pe scena politică Raluca Turcan s-a schimbat și la fiecare apariție publică noul vice-premier emană eleganță.

Relația cu Orban. De la „Ce te-aș bate” la echipă în fruntea Guvernului

Turcan nu s-a schimbat numai din punct de vedere fizic, ci și din punctul de vedere al relațiilor cu ceilalți politicieni. Dacă în prezent liberala este mâna dreaptă a noului premier Ludovic Orban, în 2006, cei doi politicieni se aflau într-un „război”.

Ludovic Orban a afirmat în urmă cu 13 ani că Raluca Turcan „ar fi trecut prin paturile mai multor politicieni”, pentru a obține o funcție publică și în cadrul emisiunii „Duminica în familie”, Orban i-a dedicat Ralucăi Turcan versul: „Ah, mândruțo! Ce te-aș bate!”

Acum, în 2019, cei doi politicieni par că au uitat de toate conflictele din trecut și, spun ei, vor face o echipă bună în fruntea Guvernului.

Raluca Turcan este căsătorită cu fostul consilier prezidențial, Valeriu Turcan și au împreună un fiu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Sondaj Exclusiv Antena 3 CNN. Primele date despre ce au votat românii
Alegeri Prezidențiale 2024 | Cifrele de la ora 12:00. Județele care au aruncat în aer...
Câte tipuri de AVC există. Cum s-a produs cel care l-a răpus pe Gabriel Cotabiță!...
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Prezenţa la vot în rândul bucureştenilor
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Scăpați de cel mai mare coșmar. Soluția fantastică pentru curățarea pereților
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o...